Primarii ialomiţeni au depus documentaţiile pentru PNDL2. Aşteaptă finanţările!

Dacă, iniţial, termenul limită până la care primarii localităţilor puteau depune documentaţiile pentru finanţare era sfârşitul lunii octombrie, Paul Stănescu, noul ministru al Dezvoltării, a anunţat recent prelungirea termenului, până la data de 30 noiembrie a.c..

Cele mai mari probleme întâmpinate de către administraţiile publice locale au fost, se pare, avizele Oficiului pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Ialomiţa pentru ridicările topografice.

Edilul comunei Griviţa speră ca proiectele să fie duse la final

Proiectele aprobate de către minister pentru comuna Griviţa sunt: reabilitarea şi extinderea sistemului centralizat cu apă (1.162.363,55 lei) şi realizarea unui sistem de canalizare şi a unei staţii de epurare (27.344.433 lei).

„Le-am depus, astăzi, şi pentru canalizare, şi pentru extinderea sistemului de alimentare cu apă. A fost domnul secretar, la minister, la 11.00 m-a sunat să-mi spună că le-a depus. Mai avem două avize de primit, pe care o să le ducem în completare. Ar fi bătaie de joc, la atâta alergătură, să nu se finalizeze. În unele zile nici nu ştiai unde să suni mai întâi – pe proiectant, pe cel cu ridicările topografice...”, susţine primarul Vasile Stroe.

La Bucu – documentaţie finalizată, scepticism în privinţa primirii finanţărilor

Pentru comuna Bucu au fost aprobate trei proiecte: reabilitarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă şi introducerea unui sistem de canalizare (391.243,00 lei), construire staţie de epurare în comuna Bucu (407.650 lei) şi amenajare trotuare (2.788.008 lei).

„Săptămâna aceasta vom depune documentaţiile, pentru toate cele trei proiecte. Cu avizele de la Drumuri Naţionale am avut cele mai mari probleme!”. Întrebat dacă este de părere că va reuşi să ducă proiectele la bun sfârşit, edilul comunei Bucu a răspuns: „Aaa, nu! Eu aş vrea, dar am mai trecut prin faze din astea. Nu sunt bani, de unde bani? Noi le depunem ca să ne facem datoria. Am mai depus astfel de proiecte şi nu s-au concretizat”, ne-a declarat Ion Drăguşin, primarul comunei Bucu.

La Sălcioara – aşteptări îndelungate pentru avizul OCPI

Comuna Sălcioara este beneficiara unui proiect de modernizare a infrastructurii rutiere, prin asfaltare, în valoare de 3.121.500 lei.

„La Sălcioara, avem un proiect de modernizare a 4,1 km de străzi din comună, prin asfaltare. Cel mai greu document de obţinut a fost cel de la OCPI, cu ridicările topografice. Restul – documentaţia de avizare, expertiza tehnică, celelalte avize care trebuiau luate – au fost obţinute destul de repede, relativ uşor. Cea mai mare problemă pe care am întâmpinat-o atât eu, cât şi alţi primari, după cum vă spuneam, au fost ridicările topografice, cu viza OCPI. Şi pe mine m-a întârziat foarte mult acea documentaţie. Am făcut ridicările topo din vară şi abia acum am obţinut viza. Nu ştiu dacă a fost din vina celor de la Oficiul de Cadastru, cât şi alte probleme care sunt de natura celui care a executat ridicarea topo. Am înţeles, ei au o procedură şi tot mai cer – «mai vreau asta, mai vreau aia». După ce am obţinut avizul OCPI, lucrurile au mers uşor. Cei care au făcut studiul geotehnic, l-au făcut repede, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii, la fel, pentru că având studiul geotehnic, s-a făcut uşor documentaţia”, ne-a declarat Gabriel Stoica, primarul comunei Sălcioara.

La Mihail Kogălniceanu – gata cu PNDL 2, mai sunt bani de luat de la PNDL 1!

Extinderea reţelei de canalizare este proiectul pentru care primarul Alexandru Dinu a semnat contractul de finanţare în valoare de 7.638.920 lei. Totuşi, edilul mai aşteaptă bani şi de la PNDL 1.

„Am semnat contractul cu PNDL 2. Cu PNDL 1 mai am termen până pe 9 noiembrie să duc ultimele hârtii, pentru un rest dintr-un proiect de 400.000 lei. Contractul cu PNDL 2 l-am semnat săptămâna trecută, marţi, dacă nu mă înşel”, susţine edilul.

La Andrăşeşti s-au depus toate documentaţiile 

Modernizarea drumurilor, consolidarea unui dispensar uman şi modernizarea unei grădiniţe ar putea aduce în Andrăşeşti 10.199.438 lei, bani guvernamentali.

„Am depus documentaţia pentru toate cele trei proiecte, inclusiv modernizarea drumurilor comunale. Avem dispensarul, grădiniţa de copii şi drumurile comunale. Ultima documentaţie am depus-o în jur de 24 octombrie. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, le vom duce la sfârşit, de ce să nu le ducem? Tineri suntem, forţă de muncă avem!”, ne-a precizat Vasile Adrian, edilul din Andrăşeşti.

Adâncata aşteaptă două avize

Şi în Adâncata ar putea ajunge 13.785.141 lei pentru extinderea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare menajeră şi pentru modernizarea infrastructurii rutiere de interes local.

„N-am depus, deocamdată, documentaţia. Mai am două avize, pe care le voi lua mâine, şi după aceea voi merge să o depun. Săptămâna viitoare, marţi sau miercuri cel târziu, mă voi deplasa la minister. Termenul s-a prelungit, era şi normal să se prelungească, a fost totul prea în scurt, iar pentru avize am aşteptat destul de mult”, susţine Valentin Barbu, primarul localităţii.

Andrei Banu
© Jurnalul de Ialomița 2016-2018