Local

[Local][bsummary]

Politică

Bani și Afaceri

[Bani și Afaceri][bsummary]

health

Administrativ

vehicles

Local

Paros părăsește scena politică locală. Afaceristul Pericli, noul președinte al PMP

Marţi, Radu Paros a organizat o conferinţă de presă fulger, transmisă în direct la radioul propriu (Campus), ca să-şi anunţe – el îi spune demisia, noi îi spunem înlăturarea din funcţia de preşedinte al PMP Ialomiţa. Celebrul perdant al alegerilor slobozene şi ialomiţene „a fost săpat”, spune el, chiar de Nicu Pericli, om pe care l-a adus în partid şi care, acum, a muşcat mâna care l-a hrănit cu politică pe pâine.

Partidul nu mai are încredere în el

„Săptămâna trecută mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte interimar, din cauza unor divergenţe în interiorul partidului. Nu au fost divergenţe din cauza locurilor pe liste, cum au avut alţii, ci pur şi simplu pe o chestie de neîncredere, care, la vremea aceea, mie mi s-a părut suspectă, deşi o aveam.”

Credem şi noi că, atunci când te sună Gabi Ionaşcu, noaptea, şi îţi spune că este alături de tine, ţi se pare suspect. Mai ales când te cheamă Radu Paros şi ai în spate ani de înjurături cu fostul primar.

Divorţul dintre Paros şi Pericli

Relaţia politică a celor doi a avut un început frumos. Înainte de alegerile locale, pe când unul era PMP-ist – Paros – iar celălalt era independent şi strângea semnături pentru a candida la alegerile locale – Nicu Pericli.

„Înainte de campania electorală, am aflat că el (n.r. Pericli) vrea să candideze independent şi strângea semnături pentru depunerea candidaturii. Nu ştiu cum am discutat şi i-am zis «ce rost are, dacă tot vrei să candidezi, vino aici, să discutăm.»”

Partajul

„M-au anunţat că se vor muta că, într-un fel, îi spionez. Le-am spus şi la şedinţă: «Rămâneţi cât vreţi. Nu v-am dat un termen să părăsiţi sediul.». Şi eu m-am săturat de domnul Silviu Puchianu să stea toată ziua cu ţigara în mână, cu uşa deschisă şi să bea cafea.” Deşi fostul popular le-a spus foştilor săi colegi că pot rămâne cât vor în actualul sediu al partidului, de la Radio Campus, aceştia au spus că se vor muta curând.

Andrei Banu