O clădire deţinută de un fost subofiţer de la Crimă Organizată prin interpuşi a luat foc

Săptămâna trecută, în oraşul Ţăndărei a avut loc un incendiu la un service din oraş. Odată cu mai multe bunuri din clădire, au ars şi trei limuzine de lux, înmatriculate în Marea Britanie.


Despre service-ul care a fost incendiat am scris în mai multe articole. Proprietarul de drept al clădirii este Dan Nacu, un fost subofiţer al Brigăzii de Combatere a Criminalităţi Organizate (BCCO). După cum am relatat anterior, fostul poliţist a vândut de mai multe ori service-ul, fără acte legale, ultimul cumpărător înşelat fiind un om de afaceri din Slobozia. Afaceristul i-a dat ca avans lui Dan Nacu o sumă destul de mare de bani, aproximativ 5.000 de euro. După ce a descoperit că a fost înşelat, omul de afaceri şi-a cerut banii înapoi, însă nu i-a primit până acum.

În prezent, service-ul aparţine unui bărbat de etnie romă, care nu îl deţine cu forme legale, fiind la rândul său înşelat de către Dan Nacu.

Aşteptăm ancheta poliţiei cu privire la proprietarul de drept al clădirii, având în vedere faptul că cei care au avut autoturismele în acel service au făcut demersuri pentru recuperarea pagubelor.

Potrivit surselor noastre, service-ul lui Nacu Dan funcţiona la limita legii sau chiar pe lângă lege. Cu toate acestea, activitatea ilegală ar fi fost tolerată de către foştii colegi de muncă, de pe vremea în care lucra la poliţia din Ţăndărei.

Mulţi s-au întrebat de ce respectiva clădire nu apărea în declaraţia de avere a lui Dan Nacu. Potrivit unor surse, actele imobilului nu erau tocmai în regulă, iar licitaţia pentru vânzarea clădirii ar fi fost trucată. Astfel, subofiţerul a trecut totul pe numele cumnatului său. De altfel, potrivit aceloraşi surse, toate afacerile lui Dan Nacu erau făcute tot prin intermediului cumnatului, dat fiind faptul că fostul poliţist BCCO era luat în vizor de superiorii săi. Mai mult decât atât, pentru a masca totul, între Nacu Dan şi cumnatul său nu a existat niciodată vreo întâlnire în spaţiul public.

Nicuşor Dinu
© Jurnalul de Ialomița 2016-2018