Inițializează o căutare

SAMGPL

Primarul comunei Ciochina, dat de gol că a furat piatra de pe un drum județean




Nea Vasile-bisericosul, păstorul administrativ (încă) al Parohiei Ciochina o caută cu lumânarea. Recent, Câmpulungeanu, primarul-multicolor, ne-a arătat că vrea neapărat şi celebritate şi un dosar penal. Celebritatea a primit-o datorită funcţiei şi faptelor sale, iar un dosar penal, două, trei, sunt în faza de pregătire, aşa că a ţinut morţiş să le mai adauge câteva file. Şi nu în orice zi, ci într-una de duminică, 28 ianuarie a.c., când poporul credincios merge la biserică şi apoi se odihneşte. Numai că pentru nea Vasile, de la prea multă minte odihnită, ziua de duminică a fost una de ciordeală. Gurile rele susţin că nea Vasile ar avea acest program de luni până duminică, nu doar în ziua a 7-a cum vom demonstra noi aici. Aşadar, duminică, în plină zi, edilul comunei Ciochina a luat un utilaj de la ferma sa, în speţă un încărcător frontal, cu care a mers la depozitul de piatră al celor două firme care asfaltează drumul judeţean DJ 201, tronsonul Orezu- Piersica-Borduşelu. Aici a încărcat piatră în cupa utilajului şi început să o pună pe două străzi din satul Orezu. Nu o dată, ci de mai multe ori, după cum a fost surprins ulterior momentul în mai multe fotografii. Bineînţeles, nea Vasile nu a pietruit oricui intrările în gospodării, ci doar celor despre care ştia că votează cu el şi membrilor săi de partid (PNL). În total, cu de la sine putere şi furând piatra depozitată în zonă de constructori, Câmpulungeanu a reuşit să aştearnă mici covoare pe aproape două străzi. Cum o parte dintre salariaţii celor două firme care reabilitează drumul judeţean sunt din satul Orezu, aceştia şi-au anunţat şefii care s-au crucit când au auzit de ce a fost în stare edilul fără cap şi fără minte. Edilul le-a confirmat furtul de piatră reprezentanţilor celor două firme, dar nea Vasile s-a justificat că a avut o urgenţă întrucât plouase cu ceva timp înainte şi că se făcuseră bălţi pe cele două străzi. Bineînţeles, nu l-au crezut nici cu urgenţa, nici cu noroiul de la ploi, dar nici nu au vrut să-i facă plângere penală, deşi sunt scârbiţi de comportamentul lui. Înainte de furtul cu pricina, Câmpulungeanu a îngroşat obrazul şi a cerut de la cele două firme mai multe camioane cu resturi de piatră decopertată de pe drumul judeţean. Pe acestea nu le-a cerut pentru cetăţeni, ci le-a băgat în ferma sa de la Borduşelu. 

Cam ăsta a fost şi este actualul primar al localităţii Ciochina. În speranţa că locuitorii acestei comune vor deschide ochii, le mai dăm mură în gură şi această dezvăluire. Dacă nici anul acesta nu votează în cunoştinţă de cauză, atunci îşi merită soarta...




Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare