Inițializează o căutare

SAMGPL

Erasmus +: SOS Sustain Our Souls - despre un stil de viață sănătos și responsabil


Cea de-a doua mobilitate pentru elevi din cadrul proiectului Erasmus+, SOS- Sustain Our Souls a avut loc în luna aprilie în Taranto, Italia. Echipa din România, Liceul de Arte „Ionel Perlea”, a fost reprezentată de elevii Bănică Bogdan, Tocileanu Beatrice Cornelia Denisa, Avrămiță Mara, Ivan Liana Cristiana, David Cristiana și Pătru Ștefan Daniel și de doamnele profesor Militaru Nicoleta Marilena și Grecu Iulia Magdalena. Pe parcursul celor cinci zile de mobilitate, elevii din Italia, România, Spania, Polonia, Germania și Grecia au fost implicați în activități care au avut ca scop o mai bună cunoaștere a culturii țărilor partenere prin prezentarea unor materiale informative despre obiceiurile alimentare ale popoarelor, despre meniurile pentru diverse ocazii și despre alimente tradiționale care urmează să fie incluse într-o carte online, produs final pe care Italia îl va prezenta în cadrul mobilității finale din Germania, în anul 2020.

„Mobilitatea in Taranto, Italia mi-a dat ocazia sa învăț lucruri noi, dar și să îmi dezvolt cunoștințele pe care le dețineam. Cultura italiană este una dintre cele mai diversificate, având cele mai multe situri in patrimoniul UNESCO.”, ne-a mărturisit Bogdan la finalul mobilității. „În ceea ce privește școala, am fost impresionată de ora de chimie la care am participat, în care am avut ocazia să facem diferite experimente precum identificarea proteinelor din lapte, proces strâns legat de tema generală a mobilității care s-a bazat pe alimentație sănătoasă. Tot în acest sens, atelierele de gătit au avut un impact major asupra întregii experiențe, întrucât fiecare țara a gătit rețeta alteia, iar eu am gătit alături de Grecia o rețetă a Poloniei. Astfel, am reușit sa înțeleg înclinația culinara a fiecărei tari.”, a adăugat Denisa vorbind despre experiențele în echipe multinaționale. „De asemenea, la invitația unor bunicuțe specializate în arta gătitului, am învățat să modelăm pastele tradiționale, activitate preferată care ne-a pus la încercare dexteritatea și care a reprezentat mai mult decât atât.”, își amintește Liana despre experiența Erasmus+ în Taranto.

Dacă mobilitatea din Spania a fost despre reconectarea la natură, în Italia elevii au învățat mai multe despre produsele de la Km O și despre beneficiile consumului de produse direct la de producător sau din zona cât mai apropiată de zona de domiciliu. Aceste informații au fost ulterior detaliate în activitatea de la Școala Internațională de Gătit. Cristiana: „Timp de 6 zile, am trăit în concordanță cu obiceiurile italienești și am luat parte la activități inedite, cum ar fi vizitarea unei școli culinare unde am asistat și participat la pregătirea felurilor de mâncare tradiționale din Romania, Italia, Spania, Grecia, Germania și Polonia.„ Elevii au participat la interpretarea chestionarului despre obiceiuri alimentare care a fost aplicat înainte de mobilitate și care va avea rezultatele publicate în cartea digitală și le alegerea elementelor care urmează a fi folosite pentru posterul internațional.

Erasmus+ este despre multe lucruri frumoase și despre experiențe de învățare directă, de dezvoltare a unor noi abilități și de descoperire a unora noi. Ștefan : „Programul Erasmus+, mai exact mobilitatea din Taranto a fost una din care pot spune cu mândrie că am învățat multe și că la rândul meu am ajutat pe alții să învețe. Am reușit să ies din zona de confort fără să mă simt rușinat sau limitat, lucru care m-a surprins și de care nu mă credeam capabil până atunci.” Și este și mai mult. „Experiențele trăite în cadrul proiectului Erasmus+ au fost,pentru mine, experiențe unice în viață, pe care nu le voi uita niciodată. Mobilitatea din Taranto ne-a oferit oportunitatea de a ne descoperi, de a fii răbdători cu noi înșine, dar și cu ceilalți din jurul nostru. Am avut ocazia să învățam importanta muncii în echipă și de asemenea, a comunicării, de a participa împreună la anumite activități si de a observa perspective diferite, dar pe care le-am îmbinat pentru ca toți participanții sa aibă ocazia să își valorifice ideile personale și să își descopere curajul de a se exprima.”

Astfel de ocazii de învățare nu trebuie să fie ratate nici de profesorii care sunt dornici să oprească puțin firul cursului activității lor de zi cu zi și care, ieșind din aceste granițe, descoperă lucruri noi despre ei atât profesional cât și personal. Dna Grecu ne-a mărturisit: „Ce i-a unit pe tinerii din cele 5 țări implicate în proiect? Entuziasmul vârstei, bucuria împărtășirii cunoștințelor, sentimentul responsabilității, toate exprimate într-o limbă comună vorbită perfect: engleza adolescenților, cu elemente de italiană, română, spaniolă, germană și poloneză. În ceea ce mă privește, experiența primei mobilități Erasmus a constituit un moment ce a completat perfect destinul meu didactic: cunoașterea unui sistem școlar nou, împărtășirea unor activități didactice originale (atelierul de gătit), petrecerea unui timp agreabil alături de elevii mei pe care i-am valorizat și dintr-o altă perspectivă, nu doar din cea de școlar.”


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare