Inițializează o căutare

SAMGPL

Pasagerii autocarului răsturnat de tornadă, ajutaţi şi de un pompier aflat în timpul liber


Este vorba despre plt. adj. Virgil Jianu (foto) care, la scurt timp după producerea accidentului de autocar ce a pus pe jar pompierii din două judeţe, se deplasa în trafic, în zona barierei de la Drajna, aflată la intersecţia unor artere importante de circulaţie din judeţul Călăraşi.

Aici a găsit, aşteptând la ocazie, în ploaie şi vânt, aflaţi în stare de şoc, 6 din pasagerii autobuzului, care plecaseră de la locul accidentului cu o altă maşină care i-a lăsat în zonă. Imaginea lor l-a impresionat pe Virgil care a oprit de îndată şi le-a oferit adăpost în maşina sa personală.

Mai mult decât atât, aflând că sunt cu toţii din Feteşti, localitate aflată la aproximativ 50 de km, şi pentru a se asigura că oamenii primesc toată atenţia necesară ca urmare a evenimentului, a luat decizia să se deplaseze cu ei direct la unitatea de primiri urgenţe a spitalului din Feteşti. Între timp, a sunat la unitatea spitalicească, anunţând că urmează să ajungă cu 6 dintre persoanele implicate în accident la spital, pentru a înlesni formalităţile de preluare a oamenilor de către cadrele medicale.

5 femei şi un bărbat şi-au găsit sprijinul în Virgil Jianu care i-a lăsat în siguranţă la spital, continuându-şi drumul. Din fericire, nici una dintre persoane nu a avut nevoie de spitalizare.

Modest, Virgil Jianu s-a lăsat cu greu convins ca ISU Ialomiţa să facă public gestul său. „Consider că am făcut ce trebuia sa facă orice om cu spirit civic într-o astfel de situaţie”. Aşa este, dar numai un om cu suflet mare o şi face!


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare