Inițializează o căutare

SAMGPL

Doi traficanți de droguri, arestați preventiv de DIICOT Ialomița

La data de 19 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Ialomiţa, au fost reţinute, pentru 24 de ore, 4 persoane. Aceşti traficanţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri şi efectuarea de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse ştiind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetări a reieşit că, pe parcursul anilor 2021 - 2022, persoanele bănuite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, ar fi deţinut şi comercializat droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori din judeţele Ialomiţa şi Constanţa.

În urma activităţilor desfăşurate în cauză, au fost descoperite şi ridicate mai multe terminale mobile, un cântar electronic de precizie, o pungă cu proiectile din plastic de culoare albă, aproximativ 140 de grame de fragmente de plante de cannabis, peste 15 grame de cannabis, două arme tip airsoft şi 4.100 de lei.

Dintre cele patru persoane reţinute, doar două au fost prezentate, ulterior, magistraţilor din cadrul Tribunalului Ialomiţa, care şi-au însuşit propunerea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Ialomiţa, emiţând pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Este vorba despre Chiroiu Florian şi Nica Laurenţiu Georgian. Chiroiu Florian, prin avocat, a cerut luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a măsurii preventive a controlului judiciar, iar inculpatul Nica Laurenţiu-Georgian, prin avocat, a vrut doar măsura preventivă a controlului judiciar. Din fericire, instanţa le-a dat mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 20.10.2022 până la data de 18.11.2022, inclusiv.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa şi Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanţa.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.



Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare