Inițializează o căutare

SAMGPL

Hoțul care a furat banii Casei de Pensii, trimis 5 ani și 6 luni la pușcărie

La începutul lunii martie 2019, un furt aparte ne-a atras atenţia. Este vorba despre dispariţia a 100.000 de lei din incinta Casei de Pensii Ialomiţa din neglijenţa unei casiere.

Varianta cunoscută până acum era aceea că banii au fost lăsaţi pe masă, în casierie, de către o angajată a instituţiei. Femeia a plecat din birou pentru câteva minute, iar când s-a întors a constatat că întreaga sumă lipsea. Poliţia a fost anunţată telefonic prin 112, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal. Oamenii legii aveau ceva bănuieli, aşa că ancheta a durat ceva timp. La sfârşitul anului 2020, pe data de 9 decembrie, rechizitoriul a fost finalizat, iar infractorul a fost trimis în judecată pe rolul Judecătoriei Slobozia.


 Acesta se numeşte Brudiu Titu, este gălăţean la origine, are 59 de ani, fiind autorul mai multor furturi comise prin ţară. Cu alte cuvinte este un infractor de meserie. Puşcăriaşul a fost prins de poliţiştii ialomiţeni în urma vizionării unor înregistrări din zona Casei de Pensii. Pe una dintre ele apărea Brudiu care, după cum au descoperit poliţiştii, se cazase la un motel din oraş special pentru a da spargeri în Slobozia. De altfel, acesta se specializase în furtul din instituţii publice şi mai ales din casieriile acestora.

În timp ce era judecat la Slobozia, Brudiu era aşteptat şi la Judecătoria Buzău unde a fost trimis în judecată întrucât după Casa de Pensii Ialomiţa, următoarea sa victimă a fost Direcţia de Sport Buzău.

După cum menţionam anterior, Titu Brudiu este un hoţ cu experienţă în domeniu. În 2012, şi presa din Brăila scria despre furturile comise de el. Şi atunci, ca şi acum, gălăţeanul a folosit acelaşi mod de operare. În urmă cu 10 ani a furat din incinta unei societăţi comerciale şi din instituţii publice brăilene.

O altă victimă de-a sa a fost o angajată de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe. După ce a ajuns în instituţie, a intrat într-un birou şi a furat 600 lei dintr-o geantă, lucru pe care l-a făcut după ceva timp şi la DGASPC Brăila, când i-a furat unei angajate suma de 2.000 lei dintr-o geantă. Presa din Brăila scria în 2012 că bărbatul este recidivist, ceea ce înseamnă că a mai comis infracţiuni şi înainte, pentru care a şi fost condamnat.

Erau banii de înmormântări...

Pentru că deseori se întâmplă să se solicite ajutoare de înmormântare de către persoane care locuiesc în localităţi mai îndepărtate, Casa de Pensii Ialomiţa procedează astfel: scoate din contul din Trezorerie o sumă mai mare de bani pentru a fi siguri că va fi suficientă pentru solicitările din ziua respectivă. Din fericire, în ziua comiterii furturilor nu au existat persoane care să ceară acest ajutor. Banii s-ar fi întors în contul instituţiei dacă n-ar fi fost furaţi.

„Acele ajutoare, echivalentul a circa 22 de ajutoare de înmormântare din acea zi, nu erau solicitate şi urmau să se întoarcă în trezorerie, de unde ar fi fost scoşi ulterior pentru achitarea ajutoarelor care urmau să fie cerute. Nici o persoană n-a avut de suferit în acea zi. Noi scoatem sume pentru mai multe ajutoare, preventiv, pentru că sunt oameni care vin de la distanţe lungi – nu putem să le spunem «n-avem, veniţi în altă zi»”, ne-a explicat, la vremea respectivă, Daniel Voicu, directorul Casei de Pensii Ialomiţa.

Sentinţa, precum un acatist: plină de numele persoanelor de la care a furat...

Miercuri, 26 ianuarie a.c., Judecătoria Slobozia a pronunţat o primă sentinţă. Astfel, Brudiu va sta 5 ani, 6 luni şi 15 zile în închisoare după ce i s-au adunat pedepsele din alte dosare, de la Judecătoria Brăila, Judecătoria Focşani şi Judecătoria Tulcea.

Cristian Filip


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare