Inițializează o căutare

SAMGPL

Ziua Națională a Contabilului Român. Centenarul profesiei contabile reglementate în România


La 13 iulie a.c., profesioniștii contabili din întreaga țară vor sărbători 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România, un secol de la înființarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – singurul organism național abilitat pentru acordarea calificărilor profesionale de expert contabil și contabil autorizat.

La 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I semna Decretul Regal pentru aprobarea legii de înființare a CECCAR. România s-a alăturat, astfel, în acele vremuri, marilor puteri economice, țări în care profesia contabilă era legiferată – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Regatul Italiei, Republica de la Weimar (Germania de astăzi) și Statele Unite ale Americii. România a devenit, astfel, parte a clubului select al statelor dezvoltate la acel moment.

Pentru a marca un secol trecut de la acel moment, profesioniștii contabili membri ai CECCAR Filiala București își celebrează centenarul cu prilejul celei de-a XVII-a ediții a Zilei Naționale a Contabilului Român, ce va avea loc la Complex Lacul Iezer, începând cu ora 14.00 Eveniment tradițional care an de an reunește în toate județele țării și în Municipiul București reprezentanți ai instituțiilor și ai autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri, universitar și alți parteneri de dialog, sub sloganul Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună, sărbătoarea dedicată profesioniștilor contabili va evoca momente și personalități de seamă din trecutul organismului profesional, al economiei românești.

Ziua Națională a Contabilului Român reprezintă și un prilej de a recunoaște rezultatele experților contabili și contabililor autorizați obținute în anul anterior, în cadrul Topului național și Topului local al membrilor CECCAR. Sunt apreciate, astfel, performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, precum și ale experților contabili și contabililor autorizați care își desfășoară activitatea individual, aportul acestora la dezvoltarea profesiei și al mediului antreprenorial, în interes public.

Contați pe noi. Contați, cu noi. De 100 de ani!

www.100.ceccar.ro

Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare