Inițializează o căutare

SAMGPL

Fostul director medical s-ar dori din nou la conducerea Spitalului Municipal Feteşti


Informaţiile despre o eventuală revenire a lui Salem Zahra pe postul din care a fost demis de către fostul manager, Stelian Barcari, par să aibă legătură cu iminenta demisie a actualului ocupant al postului de la conducerea spitalului de suport-Covid, pneumologul Alexandru Vasilescu.

Din informaţiile de care dispunem în acest moment, Vasilescu ar fi notificat deja managementul spitalului în legătură cu viitoarea renunţare la mandat, pe fondul volumului de muncă în creştere la nivelul secţiei rezervate pacienţilor infectaţi cu coronavirus.

De altfel, Vasilescu preluase ştafeta conducerii medicale a spitalului feteştean la începutul lunii noiembrie, după ce succesorul lui Salem Zahra, Silvius Marinescu, renunţase, la rândul său, la misiunea încredinţată pe 19 octombrie, de ex-managerul Stelian Barcari.

Salem Zahra ne-a declarat că şi-ar dori să revină în funcţia ocupată până luna trecută. Cu atât mai mult cu cât, afirmă medicul rămas în organigrama spitalului cu contract pentru efectuarea gărzilor, şi-ar dori să contribuie la repunerea lucrurilor pe făgaşul normal în spitalul devenit, între timp, focar de infecţie în rândul cadrelor medicale: „Nu am avut, până acum, decât discuţii, să le spunem, informale. Dar, recunosc că mi-aş dori o revenire pe postul de director medical. Mai ales în contextul în care medicii şi asistentele din spital sunt debusolaţi, dezorientaţi şi se îmbolnăvesc pe capete. Iar asta este o dovadă clară a faptului că lucrurile nu funcţionează în parametrii normali la nivelul spitalului. Acesta este motivul care mă face să îmi doresc o revenire la conducerea spitalului din Feteşti”, ne-a declarat Salem Zahra.

Pe de altă parte, în calea unei eventuale reveniri a medicului chirurg la conducerea medicală a Spitalului Municipal din Feteşti ar putea sta litigiul legat de invocata stare de incompatibilitate în care s-ar fi aflat Zahra.

Silica Tudor, noul manager al unităţii medicale feteştene, nu a dorit să comenteze eventualitatea revenirii lui Salem Zahra în funcţia de director medical. Dar, ne-a precizat că problema ocupării postului respectiv ar trebui rezolvată într-un orizont de timp cuantificabil în zile.

Robert-Viorel Dincă


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare