Inițializează o căutare

SAMGPL

Ce fac unii pentru a intra în Ţăndărei? „Maradona“ la un filtru rutier!


Ieri ni s-a confirmat pentru a mia oară că sunt persoane care se adaptează vremurilor de pandemie uzând de tot felul de manopere dolosive. Iar o astfel de adaptare „specifică“ nu se putea întâmpla oriunde, ci într-un oraş care au „practicanţi cu ştate vechi în acest sport“. Dacă până acum metoda de a tâlhări un cetăţean străin prezentând o legitimaţie falsă de poliţist se numea „Maradona“, acum, aceeaşi operaţiune a fost adaptată vremurilor pandemice. Astfel, joi, la ora 15:00, un bărbat care conducea un BMW X6 a ajuns la un filtru rutier, păzit de jandarmi la intrarea în Ţăndărei. Bărbatul de la volan a prezentat o declaraţie prin care susţinea că face voluntariat, acesta fiind motivul pentru care voia să intre în zona carantinată. Unul dintre jandarmii aflaţi în filtru i-a cerut şi o legitimaţie pentru a-şi dovedi calitatea de voluntar, aceasta fiind modalitatea de a-şi demonstra calitatea pentru a putea intra în Ţăndărei. Întrucât nu a putut prezenta nici un document emis de vreun ONG sau de vreo asociaţie de voluntari, iar din maşina sa lipseau cu desăvârşire alimentele sau alte bunuri ce puteau face obiectul unei fapte caritabile, bărbatul respectiv a fost sancţionat cu 2.000 de lei. În zadar a insistat ca jandarmii să sune o anume persoană care să-i confirme calitatea de voluntar, că aceştia nu s-au lăsat înduplecaţi. Mai mult decât atât, i-au spus că are termen 15 zile pentru a plăti minimul de 1.000 de lei.

Dacă eşti liberal, treci prin filtru ca prin brânză

După incidentul cu „voluntarul“ care nu era voluntar, la filtrul instituit la ieşirea din Ţăndărei spre Slobozia s-a prezentat una bucată maşină de liberali. În interior, şefa Inspectoratului Şcolar – Steluţa Mitrea, locuitoare a oraşului carantinat, alături de soţul Traian Mitrea, consilier local PNL, pe post de şofer. Ultimul o conducea pe doamna la Slobozia, la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Însă, după cum se poate lesne constata, în celebra ordonanţă 7 nu este prevăzută o astfel de derogare – mersul la şedinţe, chiar dacă e CJSU. În plus, prezenţa Steluţei Mitrea nu era nici urgentă, nici imperativă. Ca să nu mai vorbim despre derogarea în cazul lui Traian Mitrea, chiar dacă a fost doar pe post de şofer. Dacă până acum PSD Ialomiţa şi preşedintele CJI au acuzat politizarea pandemiei de coronavirus în plan local, iată, această speţă ar putea confirma susţinerilor social-democraţilor.

Cristian Filip


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare