Inițializează o căutare

SAMGPL

La Congres, USR Ialomiţa a ales: Dan Barna – preşedinte


// AUTOR: Robert-Viorel Dincă

Ialomiţa a avut patru reprezentanţi la Congresul în cadrul căruia Dan Barna a fost reconfirmat ca preşedinte naţional al Uniunii Salvaţi România. Alături de Alexandru Horhocea – preşedintele organizaţiei municipale Slobozia, din delegaţia ialomiţeană au făcut parte vicepreşedintele organizaţiei judeţene (şi potenţial candidat pentru postul de primar al Sloboziei), Mihai Tănăsescu, şi coordonatorii filialelor din Moviliţa şi Dridu, Ionuţ Vârşanu respectiv Cristian Miloş.

La finalul congresului, Alex Horhocea ne-a declarat că delegaţia ialomiţeană nu a avut mandat expres din partea preşedintelui Alexei Darabanu, dar că alegerea făcută reprezintă în mod fidel dorinţa majorităţii celor 150 de membri USR din judeţ: „Am optat pentru Dan Barna în primul rând pentru că este cel care a transformat USR dintr-un partid de apartament într-o forţă de opoziţie cu un cuvânt greu de spus. În plus, a contat şi faptul că s-a declarat adept fervent al democraţiei participative şi că a ştiut să se înconjoare de profesionişti...”.

Dan Barna a fost reconfirmat la conducerea Uniunii Salvaţi România cu 429 de voturi din totalul celor 478 de voturi valabil exprimate în cadrul Congresului Naţional de la Timişoara, congres în cadrul căruia au fost aleşi şi noii membri ai Biroului Naţional şi ai Comisiilor Naţionale de Arbitraj şi Cenzori.

Alegerea lui Dan Barna a venit pe fondul contestărilor intense venite din partea celor care au susţinut că ar fi fraudat scrutinul online desfăşurat la începutul lunii septembrie. Barna şi l-a adjudecat cu 65,7% din voturi, faţă de 31,3% respectiv 2,90% - cât au obţinut principalii săi contestatari, Cosette Chichirău şi Alexandru Surcel.


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare