Inițializează o căutare

SAMGPL

Viceprimarii Sloboziei dau vina pe primarul Adrian Mocioniu pentru situaţia transportului local


// AUTOR: Robert-Viorel Dincă // FOTO: Viceprimarii mun. Slobozia. stânga (Gabriel Mușat) / dreapta (Rudolf Gradea)

Cei doi oficiali ai Primăriei Slobozia au reacţionat la acuzaţiile aduse în spaţiul public Partidului Social Democrat, că ar avea partea sa de vină în situaţia fără precedent creată odată cu blocarea activităţii de transport public pe raza municipiului reşedinţă de judeţ.

Viceprimarii Rudolf Gradea şi Muşat şi-au făcut „încălzirea” pentru şedinţa de îndată a Consiliului Local într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul partidului chiar înaintea reuniunii de urgenţă a legislativului local.

Ieşirea publică a celor doi viceprimari a fost provocată de un interviu televizat al primarului, în care acesta afirmase, printre altele, că din cauza opoziţiei consilierilor nu a putut fi desemnat directorul serviciului de transport public local al Sloboziei. Deşi recunosc că Mocioniu nu a menţionat în mod expres consilierii social-democraţi, cei doi viceprimari au afirmat că s-au simţit „oarecum nedreptăţiţi” şi i-au cerut explicaţii edilului-şef.

Gradea şi Muşat au folosit pretextul oferit de situaţia apărută cu doar câteva ore înainte, pentru a-l taxa pe „colegul lor de partid” pentru episodul fără precedent de joi dimineaţă, când trei dintre autobuzele Primăriei au rămas fără plăcuţele de înmatriculare: „Chiar şi un începător ar trebui să ştie că nici un serviciu nu poate să funcţioneze fără licenţă...”, a declarat Gabriel Muşat.

La rândul său, Gradea a ţinut să reamintească faptul că, în momentul în care, aproape de momentul expirării contractului încheiat de municipalitate cu Nick Touring, pe 27 iunie, s-a pus problema continuităţii serviciului de transport public, consilierii PSD au votat fără rezerve prelungirea cu o lună a contractului respectiv.

Cât priveşte graba de a trimite pe traseu autobuzele închiriate fără licenţe de transport valabile, viceprimarii consideră că graba de a demara activitatea serviciului propriu de transport local nu poate fi justificată: „A fost o lipsă de înţelegere. Este evident că putea fi prelungit contractul anterior pentru încă două săptămâni sau cât era cazul astfel încât serviciul să funcţioneze corect, legal...”, a adăugat Gradea.

Cât priveşte responsabilitatea directă pentru situaţia creată, cei doi au refuzat iniţial să-l nominalizeze pe Mocioniu, limitându-se la afirmaţia că „noi nu suntem aici să acuzăm pe cineva. Încercăm doar să explicăm o situaţie care nici pe departe nu se datorează Partidului Social Democrat, indiferent de lucrurile care se afirmă în spaţiul public...”.

În acelaşi context al responsabilităţilor, Gradea a mai declarat şi că este convins de faptul că responsabilii din aparatul de specialitate al primarului, l-au informat pe edil în legătură cu situaţia licenţelor de transport persoane ale autobuzelor.

Cei doi oficiali ai Primăriei s-au declarat iniţial reticenţi şi faţă de ideea convocării şedinţei de îndată. După discuţiile extrem de încinse din plenul reunit cu minimum de cvorum joi după amiază, au dat însă girul soluţiei de avarie găsită pe ultima sută de metri de către primarul Mocioniu. Nu înainte însă de a răspunde cu „Da” la întrebarea legată de vinovăţia edilului-şef pentru situaţia fără precedent în istoria administraţiei locale.


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare