Inițializează o căutare

SAMGPL

ANIF Ialomiţa este în grafic cu livrarea apei pentru irigaţii


// AUTOR: Robert-Viorel Dincă

Până la această oră, suprafaţa contractată însumează aproape 60.000 de hectare, iar cea efectiv irigată de la începutul campaniei de primăvară este de 925, 2 hectare în amenajarea Pietroiu-Şefan cel Mare unde sunt deja în funcţiune două staţii de punere sub presiune la Movila. Cele două staţii asigură, începând din 26 martie, necesarul de apă pentru o suprafaţă de puţin peste 5.500 de hectare.

Conform estimărilor făcute de Ionuţ Popescu, directorul ANIF Ialomiţa, săptămâna viitoare ar trebui să intre „în serviciu” şi staţia de repompare de la Bucşa (Valea Ciorii) din amenajarea Terasa Ialomiţa-Călmăţui. Staţia vizitată luna trecută de Petre Daea, ministrul Agriculturii, este în acest moment în prima etapă din Programul Naţional de Reabilitare a Sistemului de Irigaţii, până în acest moment fiind refăcut firul 1 la conducta de refulare şi înlocuite integral instalaţiile electrice. Staţia este la această oră în faza probelor tehnice cu apă urmând ca de luni, 15 aprilie, să funcţioneze la capacitatea normală.

Odată ajunsă la capacitatea maximă de funcţionare, staţia de repompare de la Bucşa ar urma să asigure necesarul de apă pentru aproape 14.000 de hectare contractate anul acesta în vederea irigării. Dintre acestea, 8095 au fost contractate de membrii Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Ograda, 5085 - de OUAI Scânteia şi 770 - de OUAI Amara.

Tot în cadrul amenajării Terasa Ialomiţa-Călmăţui au început lucrările de impermeabilizare a canalului CD2, pe o lungime de 10,4 kilometri, valoarea lucrărilor ce urmează a fi executate fiind de 5.230.731 de lei fără TVA. Proiectul de reabilitare a infrastructurii de irigaţii din amenajarea respectivă mai include un număr de 6 canale cu o lungime totală de 51 de km, precum şi reabilitarea staţiei de repompare SRPA VI Bucşa şi a unui număr de zece stăvilare cu o valoare totală de 38.022.270,82 lei fără TVA.

Conform datelor furnizate de ANIF filiala Ialomiţa, anul trecut suprafaţa irigată de cultivatorii din zona aferentă canalului CD2 a fost de 8.011 ha, respectiv OUAI Aliseo cu 5595 ha, şi OUAI Murgeanca cu 2416 ha.


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare