Inițializează o căutare

SAMGPL

În absența banilor de la buget, fotbal „pe caiet" în Ialomița

Caravana fotbalului ialomiţean se va pune în mişcare sâmbătă, odată cu desfăşurarea partidelor din etapa a 16-a, prima a returului de campionat din Liga a IV-a.

În contextul în care, după cum se ştie, majoritatea grupărilor fotbalistice din judeţ funcţionează ca „anexe” ale Primăriilor ialomiţene, era uşor de anticipat că, în lipsa bugetului aprobat pentru anul 2019, vor apărea dificultăţi în finanţarea activităţii sportive.


Spre surprinderea noastră, însă, edilii ialomiţeni au găsit soluţii de compromis pentru a asigura cheltuielile prilejuite de organizarea meciurilor din competiţiile judeţene intercluburi. Aşa se face că, la ora închiderii ediţiei, AJF Ialomiţa nu primise din partea vreunui club afiliat notificare în vederea retragerii din competiţie: „Termenul limită până la care reprezentanţii cluburilor pot viza legitimaţiile jucătorilor expiră vineri la prânz. Deci, timp ar mai fi să intervină surprize. Dar, din câte ştiu, nu va fi cazul” ne-a declarat Vasile Bratu, preşedintele forului fotbalistic ialomiţean.

Singurul club care nu s-a conformat până la această oră cerinţelor AJF este Voinţa Maia, ceea ce a alimentat zvonurile privind retragerea din campionatul Ligii a IV-a. Temerile suporterilor locali sunt însă risipite de primarul Marian Zamfir care ne-a declarat că nu se pune problema ca echipa să se retragă din competiţie: „E adevărat că avem deficit de cinci jucători, dar, cel puţin pentru prima etapă vom umple golul cu juniori. În ceea ce priveşte finanţarea activităţii, mergem pe 12% din prevederile bugetare ale anului trecut, atât cât ne permite legea. Asta ca soluţie de avarie până apare bugetul pentru 2019. Salariile sunt asigurate, la fel ca şi plata baremelor de arbitraj, mai ales că primul meci din retur îl avem acasă. E adevărat că mai plătim şi din buzunar şi îi recuperăm ulterior. Dar, cred că nu va fi cazul anul acesta”, spune Marian Zamfir.

De aceleaşi soluţii temporare se va folosi în primele etape de campionat şi Lucian Tudorache, primarul-antrenor de la Coşereni : „Nu pot să spun că e o situaţie confortabilă, dar, cel puţin pentru primele etape, o să ne descurcăm. Avem şi variante de sponsorizare, astfel că pericolul ca echipa să nu fie programată în prima etapă din retur nu există. Nu ştiu ce va fi mai departe, dar deocamdată nu suntem afectaţi”.

La Jilavele, deşi nu pare sigur că banii îi vor fi suficienţi până în momentul deblocării finanţării de la buget, primarul Petre Ene afirmă că speră ca cei 1000 de lei pe care îi are acum alocaţi în fiecare etapă pentru cele două echipe ale „Înfrăţirii” să ajungă până la aprobarea bugetului localităţii pentru anul 2019. Pe aceeaşi poziţie se situează şi primarul Valentin Barbu, care deşi merge pe principiul „om vedea noi ce-om face” afirmă că Secunda Adâncata va merge mai departe, indiferent de sacrificii: „Eu am 1000 de lei pe care îi „rulez” pentru echipă. Eu plătesc arbitrajul şi pe urmă îmi fac documentaţia cu referat cu tot şi-mi iau apoi banii de la primărie. Trebuie să găsim soluţii şi pentru salarii, mai ales că anul acesta „tragem” şi pentru promovare”.

Cât priveşte soluţiile de viitor pentru ca fotbalul să aibă asiguraţi banii necesari desfăşurării fără sincope a activităţii, una dintre acestea a fost evocată în cadrul recentei întâlniri „de lucru” de la „Casa Fotbalului” cu reprezentanţii cluburilor de Liga a IV-a: un parteneriat „strategic” între Consiliile Locale care au „în grijă” majoritatea echipelor din judeţ şi Consiliul Judeţean Ialomiţa.

// AUTOR: Robert-Viorel Dincă 


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare