Inițializează o căutare

SAMGPL

Senatorul PMP, Gabi Ionaşcu, acuză autorităţile locale de la Slobozia de incompetenţă şi minciună

Aprecierea a fost făcută de senatorul ialomiţean cu ocazia conferinţei de presă prilejuită de prezentarea bilanţului activităţii parlamentare din anul trecut.

Ionaşcu a trimis ..săgeţile” respective spre Adrian Mocioniu şi Consiliul Local Municipal în contextul problemelor provocate de ratarea principalei investiţii a municipalităţii, cea din Piaţa Revoluţiei: „Mă aşteptam ca, dacă primarul nu e un bun administrator, măcar calitatea consilierilor locali să fie corespunzătoare şi să-şi respecte promisiunile din campania electorală. M-am uitat pe stenogramele şedinţelor de anul trecut şi vreau să vă spun că nu ştiu de ce unii sunt membri în Consiliul Local, iar alţii sunt în afara subiectului. Asta pe de o parte, pe de alta, lipsa de interes faţă de proiectele supuse dezbaterii şi aprobării plenului, i-a transformat pe mulţi dintre ei în piese de mobilier”.


Fostul primar al municipiului reşedinţă de judeţ s-a declarat mai mult decât dezamăgit de inerţia aleşilor locali în ceea ce a numit „proasta administrare a banului public şi neîndeplinirea unor obiective asumate odată cu aprobarea bugetului. Minciuna şi incompetenţa liderilor din administraţia publică locală îşi arată acum rezultatele”.

Ionaşcu reaminteşte celor care au timp şi dispoziţia necesară să-l asculte despre investiţiile ratate „cu brio”: „Dacă vă uitaţi în execuţia bugetară aprobată la finalul trimestrului al treilea, veţi constata că la capitolul investiţii s-au cheltuit puţin peste 36%, ceea ce mi se pare extrem de puţin când ar fi trebuit să fie cel puţin trei sferturi din prevederile bugetare. Pentru investiţii în mediu - canalizare şi epurarea apei – 0,34%. Extraordinar de puţin. Adică au cheltuit pentru acest sector…950 de lei” a calculat Ionaşcu. În timp ce pentru infrastructura de transporturi s-au cheltuit 0,52%, adică 42,721 de lei pentru toată infrastructura rutieră a Sloboziei.

Modul în care a fost făcută acoperirea deficitului secţiunii de dezvoltare, de 5,2 milioane de lei, a fost şi el „ţintă” pentru inginerul constructor ajuns parlamentar pe listele PMP: „Este foarte important să vezi dincolo de cifre. Se observă astfel că veniturile pentru secţiunea de dezvoltare n-au fost realizate şi că au „umflat” cheltuielile de funcţionare pentru a redistribui banii la „dezvoltare”. Dar, dacă facem nişte socoteli şi adunăm cifrele, veţi vedea că execuţia bugetară pentru dezvoltare e de numai 4,9 milioane. Asta înseamnă prostie şi e inadmisibil ca un consilier local să nu sesizeze acest lucru. Încă mai cred că nu toţi sunt sub comandă politică…”.

Senatorul PMP a răspuns cu acelaşi prilej şi vocilor din administraţia publică locală a Sloboziei care, odată intrată în conservare ampla investiţie din Piaţa Revoluţiei, au afirmat că aceasta era, oricum, „o tichie de mărgăritar” pentru capul gol al conducerii executive a municipiului. În opinia sa, ideea este falsă. Singura „hibă” a proiectului a reprezentat-o, în opinia fostului edil, incapacitatea tehnico-administrativă a celor care ar fi trebuit să se asigure că lucrările la parcarea subterană din centrul Sloboziei sunt executate întocmai şi la timp: „La vremea iniţierii lui, oportunitatea proiectului era dată de două considerente: oportunitatea de a lua nişte bani pentru modernizarea Centrului Civic al Sloboziei. Pe de altă parte, ar fi fost o gură de oxigen pe care ar fi trebuit să o consume constructorii din Slobozia şi nu alţii veniţi de aiurea. Şi eu spun că nu era rău ca firmele locale să fi beneficiat de banii de contract. Ştiţi foarte bine, finalul este catastrofal: oameni care lucrau cu ziua, la negru... Nu poţi da altuia banii comunităţii. Nu mi se pare firesc…” a conchis Gabi Ionaşcu, cel care a mai afirmat şi că, la această oră, problema principală pentru Slobozia o reprezintă modul în care vor fi finalizate lucrările la „groapa” intrată în conservare odată cu rezilierea contractului dintre municipalitate şi asocierea de firme condusă de ACM4.

// AUTOR: Robert-Viorel Dincă 


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare