Inițializează o căutare

SAMGPL

Andrei Pop, deputat PSD: „La nivel judeţean au fost adoptate măsuri care să ajute la depăşirea crizei”


Deputatul social-democrat de Ialomiţa rămâne, aşa cum era şi firesc, de altfel, conectat la realităţile complexe cu care se confruntă judeţul pe care îl reprezintă în Parlamentul României. Pe fondul gravelor probleme de management al situaţiei de criză, care au condus la escaladarea periculoasă a situaţiei din judeţ, deputatul Andrei Pop consideră că, totuşi, s-au luat la timp măsuri ferme care să facă mai uşoară trecerea prin această perioadă. În opinia sa, un rol important în acest sens l-a jucat şi continuă să-l joace administraţia judeţeană: „Aş vrea să salut în acest context măsurile dispuse de Consiliul Judeţean Ialomiţa care, în trei şedinţe extraordinare, a alocat sume importante pentru principala unitate medicală din judeţ, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, dar şi pentru spitalele din Feteşti, Ţăndărei şi Urziceni. Este de remarcat şi apreciat aşa cum se cuvine şi suplimentarea fondurilor de care dispune Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în vederea achiziţionării de echipamente specifice pentru protejarea celor infectaţi şi a cadrelor medicale care luptă din prima linie cu epidemia”, precizează deputatul social-democrat. 

Luarea sa de poziţie vine după ce, în mai puţin de o lună, a fost alocată de la bugetul judeţean o sumă care depăşeşte 3.500.000 de lei pentru lupta împotriva efectelor pandemiei.

Pop a ţinut să reamintească şi faptul că o parte din banii aflaţi la dispoziţia autorităţilor judeţene au fost direcţionaţi către asigurarea cazării în două hoteluri pentru aproape 70 de cadre medicale din Spitalul Judeţean Ialomiţa: „Este o iniţiativă salutară, mai ales că sunt deja de notorietate condiţiile în care sunt nevoite să-şi desfăşoare activitatea cadrele medicale din cel mai mare spital al judeţului. Medicii şi asistenţii sunt expuşi în permanenţă riscului de contaminare cu SARS CoV-2 şi cred că au, acum mai mult ca oricând, nevoie de atenţia şi protecţia celor responsabili de bunul mers al lucrurilor în judeţ”, mai afirmă Pop.

Parlamentarul social-democrat se declară ferm convins că măsuri similare celor deja adoptate de autorităţile locale, dublate de sprijinul fiecărui ialomiţean în parte, sunt de natură a ajuta la depăşirea cu succes a acestei perioade: „Cred că prin astfel de măsuri, cu sprijinul fiecărui cetăţean, care trebuie să înţeleagă că în aceste momente distanţarea socială este imperativă, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, putem trece peste această mare încercare”, consideră Andrei Pop.

Deputatul PSD de Ialomiţa s-a numărat printre susţinătorii fervenţi ai proiectelor legislative care să-i ajute pe românii afectaţi de criza epidemiologică să suporte mai uşor efectele acesteia: „Împreună cu colegii mei social-democraţi, dar şi cu alţi parlamentari, am înaintat o propunere care să permită angajaţilor care rămân cu doar trei sferturi din salariu, dar cu venituri reale mult mai mici decât înaintea crizei, să primească în continuare tichete de masă. Valoarea bonurilor va fi virată în mod exclusiv pe card, pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19 şi pentru a nu pune oamenii în situaţia de a face deplasări care le-ar putea risca sănătatea. Măsura propusă va fi valabilă atât pe perioadă stării de urgenţă, cât şi după, dacă angajatorii vor fi nevoiţi să prelungească şomajul tehnic. Practic, vrem ca acordarea acestui ajutor binemeritat să continue şi pe perioada crizei, bugetul, în forma sa actuală, nefiind afectat suplimentar”, a mai precizat Pop. Deputatul PSD consideră că o astfel de măsură este o dovadă clară că se poate ca „binele oamenilor să fie pus înaintea oricărui plan politic”: „Sper să vedem cu toţii mai multă dedicare acestui scop din partea tuturor politicienilor, dar mai ales a celor aflaţi la putere”, a concluzionat parlamentarul ialomiţean.

Robert-Viorel Dincă


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare