Inițializează o căutare

SAMGPL

Fostul șef al OJPC Ialomița, Cornel Ianuș, a pierdut procesul cu ANPC


Meciul care îi are ca protagonişti pe fostul comisar-şef adjunct al OJPC Ialomiţa respectiv ANPC s-a mutat din biroul în care fostul şef al OJPC Ialomiţa a fost surprins sub influenţa şi, am putea spune, în compania Zeului Bachus, în justiţie.

Tribunalul Ialomiţa a pronunţat în urmă cu două săptămâni sentinţa în procesul în care Ianuş ceruse anularea actului administrativ prin care încetau raporturile contractuale dintre părţi.

La primul termen acordat după înregistrarea dosarului, la începutul lunii noiembrie, avocatul lui Ianuş ceruse instanţei de fond o amânare în vederea documentării temeinice. Pentru ca, peste exact două luni, la 9 ianuarie, demersul în justiţie declanşat în apărarea sa de Cornel Ianuş să intre într-o nouă pauză. Nu înainte ca judecătorul de caz să admită pentru părţi proba cu înscrisuri, cu menţiunea că pentru Ianuş a fost admisă şi proba cu doi dintre martorii indicaţi, respectiv Nicoleta Ştefan şi Ionel Rădulescu. Un aspect poate nu lipsit de interes ar fi acela că la termenul din ianuarie, instanţa a estimat durata procesului la...opt luni. Şi tot atunci, ANPC-ului i-a fost solicitat să comunice dacă, în momentul în care echipa de control trimisă la Slobozia a descins în biroul ocupat pe atunci de Cornel Ianuş, s-a realizat şi o înregistrare video. Conducerii Autorităţii i s-a pus în vedere ca, în cazul în care răspunsul este afirmativ, să pună înregistrarea respectivă la dispoziţia instanţei.

După încă o amânare, admisă la termenul din 6 februarie al procesului intentat de Ianuş, la data de 5 martie, magistraţii Tribunalului Ialomiţa au decis să respingă ca neîntemeiată cererea fostului comisar-şef adjunct al OJPC Ialomiţa.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Contactat telefonic, Cornel Ianuş ne-a precizat că va ataca în mod sigur cu recurs decizia instanţei de la Slobozia. Ianuş aşteaptă motivarea deciziei instanţei astfel încât să poată formula recursul în deplină cunoştinţă de cauză.

Reamintim cititorilor noştri că Ianuş a fost demis de la conducerea OJPC Ialomiţa în luna septembrie a anului trecut, după ce a fost surprins la birou sub influenţa băuturilor alcoolice în urma unui „desant” comandat de Horia Constantinescu, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. În urma controlului, lui Cornel Ianuş, i-a fost stabilită o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducerea OJPC Ialomiţa avea să fie preluată ulterior de către Florina Manea, urmată la conducerea unuia dintre cele mai puţin performante comisariate din ţară de către concitadina lui Cornel Ianuş, Lucica Dorobanţu.

Robert-Viorel Dincă


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare