Inițializează o căutare

SAMGPL

Andrei Pop, deputat PSD de Ialomiţa: „Sper ca guvernul orban să nu fie un guvern BOC II”


Deputatul social-democrat se pregăteşte pentru bilanţul unui an 2019 pe care îl apreciază a fi fost unul destul de complex şi încărcat de evenimente politice majore. Un an în care a cuantificat, alături de colegii din Camera Deputaţilor, deopotrivă reuşite şi eşecuri: „La capitolul reuşite, aş pune aproape toate măsurile implementate din programul de guvernare al PSD. Dau exemplu doar câteva dintre cele mai cunoscute precum mărirea salariului minim de la începutul anului, mărirea pensiilor din septembrie şi a alocaţiilor pentru copii. Cât priveşte nerealizările, aş contabiliza cele două runde de alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale, în care PSD nu a obţinut chiar rezultatele dorite. Dar, chiar şi aşa, avem acum şansa de a reforma partidul. Este un moment bun pentru că abia de acum încolo avem şansa să construim un alt PSD, care nu va mai ignora tinerii, meritocraţia, democraţia internă, nevoile filialelor, relaţiile externe, îngrijorările membrilor simpli, vocea oamenilor. Vom fi un PSD care-şi va arăta puterea şi în afara guvernării, din opoziţie, dar mai ales în următoarele alegeri locale şi parlamentare. Este un bun moment, acum că suntem în opoziţie, să ne lingem rănile, să acceptăm greşelile, dar mai ales să construim”.

Parlamentarul afirmă că una dintre coordonatele activităţii sale în camera inferioară a fost consecvenţa: „Am votat şi anul acesta pentru dublarea alocaţiilor copiilor. În februarie, am spus „Da” dublării alocaţiilor pentru că mi s-a părut o măsură binevenită. A doua dublare, cea de la jumătatea lunii decembrie, a fost un gest pe care noi, politicienii, trebuia să-l facem mai demult. Astfel, alocaţiile copiilor vor creşte de la 150 la 300 de lei/lună şi cele speciale de 300 la 600. În plus, am obţinut un succes important în Parlament prin aprobarea legii privind combaterea şi prevenirea violenţei psihologice-bullying. Demnitatea şi integritatea copiilor noştri trebuie protejate de diferitele forme de agresiuni verbale sau fizice, care constituie violenţa psihologică-bullying, şi cu care mulţi copii se confruntă în ziua de astăzi”, a precizat Pop. Social-democratul a ţinut să precizeze că această din urmă iniţiativă legislativă s-a bucurat de sprijinul tuturor colegilor parlamentari, fiind una dintre puţinele legi care a fost adoptată în unanimitate.

În contextul mai larg al discuţiei despre reuşitele înregistrate în activitatea parlamentară, Andrei Pop a ţinut să amintească şi propunerea legislativă de modificare a Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice: „Legislaţia limita practic un drept, dreptul victimei de a ataca cu apel refuzul unui judecător de a emite ordinul de protecţie. Astfel că propunerea legislativă adoptată a corectat această problemă în condiţiile în care în România anului 2018 existau peste 20.000 de cazuri de violenţă în familie, aproximativ unul la fiecare 25 de minute. Aprobarea acestei iniţiative legislative a venit în sprijinul victimelor şi le-a oferit dreptul legitim de a se apăra”.

Printre succesele pe care deputatul Pop le aşează, simbolic, sub bradul de Crăciun, se numără şi propunerea legislativă privind reducerea birocraţiei excesive, dar şi a costurilor pentru UAT-urile care doresc să instaleze sisteme video:

„Concret, iniţiativa stipulează că primăriile nu ar mai trebui să obţină un acord şi să plătească chirie pe stâlpii reţelei de distribuţie a energiei electrice a operatorului zonal, mai ales că, în cele mai multe cazuri, infrastructura (stâlpii) a fost realizată de şi cu finanţarea autorităţilor locale şi apoi transferată în patrimoniul operatorului, conform legii energiei şi gazelor naturale”.

În ceea ce priveşte perspectiva anului 2020, deputatul social-democrat de Ialomiţa speră că anul care vine nu va fi unul aşezat sub semnul austerităţii şi constrângerilor similare celor cu care românii s-au confruntat în perioada guvernării PDL: „Eu sper că Guvernarea Orban nu va fi o nouă guvernare Boc a austerităţii, deşi îmi pare că se dau deja o serie de astfel de semnale. Am făcut paralela cu guvernul din perioada 2008-2012, când s-au tăiat salariile, o măsură unică în Europa în acea perioadă, pentru că deja noul premier este la a doua asumare de răspundere. Este o metodă de guvernare care a făcut istorie în anii din urmă, când guvernul Boc şi-a asumat răspunderea pe diferite pachete de legi în nu mai puţin de 12 cazuri”.


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare