Inițializează o căutare

PSD
SAMGPL

Casa familiei pompierului erou din Feteşti, renovată de ProTV şi emisiunea „Visuri la cheie“

Unei familii din Ialomiţa i-a fost redat zâmbetul pe faţă, datorită unei emisiuni televizate. Aceştia au reuşit să iasă din condiţiile improprii în care locuiau, într-un apartament din Feteşti, cu ajutorul emisiunii Visuri la cheie.

Familia Boitan, care locuieşte în zona blocurilor T, în spatele Spitalului Anghel Saligny, a fost, în această vară, una dintre norocoasele familii care a participat la emisiunea Visuri la cheie, show-ul care, până acum, a făcut fericiţi mai mulţi români care s-au ales cu o locuinţă de vis.

Totuşi, pe lângă un apartament renovat, membrii familiei au răsuflat uşuraţi după rezolvarea problemei de la subsolul blocului în care locuiau.

Subsolul nu a mai fost aerisit de multă vreme, iar locatarii, în loc să schimbe ţevile, ca fecalele şi urina să nu mai provoace o umezeală care se infiltrează în pereţii apartamentelor, au preferat să monteze nişte uşi metalice, pentru a închide mirosul.

Familia Boitan este greu încercată, după moartea capului familiei, Gabriel Boitan, pompierul care şi-a pierdut viaţa în timp ce îşi făcea datoria, în urmă cu trei ani, încercând să salveze doi muncitori prinşi sub un mal de pământ în cartierul Colonişti din Feteşti.

După moartea sa, în semn de respect, acesta a fost avansat la gradul de sublocotenent, iar unitatea de la Slobozia, din care acesta făcea parte, îi poartă acum numele. Soţia Mariana cu cei doi copii ai săi, Andrei şi Valentina, nu şi-au revenit în urma tragediei pierderii lui Gabriel, capul familiei, iar problema cu apartamentul situat la parter era o picătură care nu mai conta în paharul suferinţei lor. Şi totuşi, eu spun că noi adulţii, atunci când suntem dărâmaţi de probleme, merită să privim în ochii copiilor noştri ca să ne găsim puterea de-a lupta. Iar atunci când nu găsim această forţă, măcar să ridicăm glasul şi să cerem ajutor. Cei de la ProTV au aflat despre Valentina de la colegii pompieri ai lui Gabriel Boitan şi aşa au ajuns la Feteşti. Nici un pompier, militar, poliţist, jandarm, medic sau orice cetăţean a cărui profesie presupune grija faţă de ceilalţi n-ar trebuit să trăiască în condiţii mizere. Ar trebui să avem grijă de cei care ne au în grijă!

Andrei Banu


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare