Inițializează o căutare

SAMGPL

Decizia judecătorilor ialomiţeni a rămas definitivă. Primăria Slobozia trebuie să plătească peste 110.000 de lei pentru „Moş Crăciun“

Prin decizia de joi, 18 octombrie a.c., magistraţii Curţii de Apel Bucureşti pun capăt litigiului dintre „tatăl lui Moş Crăciun”, artistul plastic Vasile Aionesei şi Primăria Slobozia. Judecătorii din Capitală au respins recursul făcut de administraţia locală la decizia Tribunalului Ialomiţa, din 29 ianuarie a.c.. Sentinţa este definitivă.


Astfel, municipalitatea este, acum, obligată să întocmească procesul-verbal de recepţie a lucrării şi să-i plătească lui Aionesei suma de 116.000 de lei.

Decizia dată de magistraţii ialomiţeni, la începutul acestui an, este trasă la indigo după cea dată în noiembrie 2016.

Procesul a durat aproape 2 ani

Primăria a avut toate avizele necesare de la Ministerul Culturii pentru amplasarea statuii, organul de specialitate nepunând accent pe asemănarea dintre domnitor şi sculptură, ci pe viziunea artistică a autorului.

Văzând că opinia publică e deranjată de viziunea sculptorului, primar pe atunci, Alexandru Stoica, a refuzat să-i plătească acestuia creaţia, motiv pentru care, la începutul anului 2016, în luna februarie, Vasile Aionesei a decis să-şi ceară drepturile materiale în instanţă. Acesta vrea nici mai mult nici mai puţin de 116.000 de lei. În data de 10 iulie 2016, judecătorii le-au propus părţilor să se înţeleagă pe cale amiabilă.

Neexistând o înţelegere pe cale amiabilă, procesul a continuat, iar la finalul lunii noiembrie 2016, instanţa i-a dat pentru prima dată câştig de cauză aşa-zisului sculptor Vasile Aionesei. Decizia instanţei nu a fost definitivă, aşa că administraţia locală a făcut atunci apel, dosarul ajungând pe masa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, care au dispus trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Ialomiţa, ajungându-se în situaţia de faţă.

„Moş Crăciun“ era perfect legal, Mihai Viteazul nu este

După ce şi-a dat acordul pentru amplasarea hibridului dintre bolovan şi statuie realizat de Aionesei, Comisia Naţională a Monumentelor de For Public n-a fost de acord cu noua statuie ecvestră a aceluiaşi domnitor, realizată de sculptorul Gabriel Manole.

Dacă viziunea lui Aionesei a fost minunată, membrii comisiei de avizare au criticat opera lui Manole.

„Concepţie artistică discutabilă” – pentru că da, „Moş Crăciun” era un Mihai Viteazul evident, doar că cel puţin 40.000 de oameni nu l-au recunoscut, iar noua statuie a domnitorului, cea ecvestră, este de o ambiguitate fără margini.

În continuare, comisia a mai făcut următoarele reproşuri: „Grave probleme de construcţie estetică. Soclu foarte discutabil, de asemenea şi raportul soclu-statuie. Raportul cal-călăreţ, nefericit, soclu inadecvat. Soclu prea mare şi material nefericit”.

Andrei Banu


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare