Consilierii județeni PNL, boicot după criticile primite de la președintele partidului
Joia trecută a avut loc prima şedinţă a Consiliului Judeţean Ialomiţa, din acest an, cu numai şase puncte pe ordinea de zi.
Primul proiect de hotărâre a fost validarea şi învestirea în funcţia de consilier judeţean a lui Marin Popa, supleant pe lista electorală a celor de la ALDE, ca urmare a locului lăsat liber de Stelică Gheorghe.
Tot în cadrul şedinţei a fost aprobat, cu 27 de voturi „pentru”, Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (D.A.L.I.) şi a principalilor indicatori tehnico-economici, pentru restul de executat la obiectivul de investiţii „Pod peste râul Prahova la Dridu”. Investiţia respectivă a fost începută în urmă cu trei ani de zile, însă, din cauza problemelor financiare întâmpinate de societatea care a câştigat licitaţia, lucrările au stagnat.
Grupul PNL, de acord cu toate

N-am putut să nu constatăm, cu uimire, că grupul de consilieri judeţeni PNL a votat, cot la cot cu celelalte grupuri politice din consiliu, fiecare proiect de hotârâre de pe ordinea de zi. Asta în ciuda practicilor de până acum, în care – probabil conform directivelor date de preşedintele PNL Ialomiţa, Tinel Gheorghe – aceştia obişnuiau să se abţină de la vot sau să voteze împotrivă.
Să fie un semnal de alarmă pentru preşedintele PNL, care i-a criticat pe consilierii judeţeni liberali într-una dintre recentele conferinţe de presă?

Andrei Banu
Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.
Citește Condițiile de utilizare