Inițializează o căutare

SAMGPL

DGASPC Ialomiţa, pe locul II naţional la transparenţă privind achiziţiile publice

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa se află printre primele autorităţi contractante care au publicat în anul 2015 cele mai multe achiziţii în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Directorul DGASPC, Paul Marcu, susţine că, deşi procedura nu e tocmai simplă, autoritatea preferă să achiziţioneze absolut tot prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii, existând astfel o transparenţă totală.

„După noua lege, orice achiziţie o facem prin intermediul SEAP, indiferent de preţ. Numai – să zicem aşa – cumpărăm tablă striată de aluminiu cu o grosime de 5mm, pentru nişte capace şi n-am găsit pe SEAP – doar atunci am cumpărat 5 bucăţi de la o societate din Buzău, dar asta este nesemnificativ. Nu este uşor, însă este foarte bine pentru că reprezintă o oglindă a activităţii în acest domeniu şi nimeni nu mai poate să spună «că se face pe ascuns», «că se face pe la colţuri». Toată lumea poate verifica on-line şi poate vedea ce cumpără DGASPC Ialomiţa sau orice instituţie publică. De asemenea, tot ce cumpărăm, cumpărăm pe bază de referat. Până acum, aveam nişte praguri – într-o perioadă a fost de 60%, pe urmă de 80% – şi atunci am depăşit cu foarte mult pragul respectiv. E mai bine aşa, nu mai dăm naştere la diferite interpretări”, a declarat Paul Marcu pentru Tribuna Ialomiţa.

Transparenţa DGASPC Ialomiţa este confirmată chiar din anul 2014, când a ocupat primul loc în acelaşi top, cu 6.498 de achiziţii publicate în SEAP.

Chiar dacă în 2015 se afla pe locul doi, cu 7.510 achiziţii, la o diferenţă de 245 de achiziţii publicate faţă de prima autoritate clasată – culmea – autoritatea naţională DGASPC, potrivit angajaţilor de la departamentul de achiziţii publice, în statisticile care vor apărea pentru anul 2016, este posibil să ocupe prima poziţie. Felicitări conducerii DGASPC Ialomiţa!

Andrei Banu


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare