Inițializează o căutare

Pro România

Puterea de cumpărare a românilor a crescut semnificativ


Deputatul PSD, Ştefan Muşoiu, consideră că guvernarea PSD a avut rezultate foarte bune şi că prosperitatea s-a simţit în buzunarele cetăţenilor. El a ţinut să contrazică afirmaţiile preşedintelui Iohannis care susţine că guvernarea PSD este un eşec: „Comisia de strategie şi prognoză contrazice flagrant afirmaţiile preşedintelui şi campania de denigrare a opoziţiei care vor să inducă ideea că guvernarea PSD ar fi un eşec. Faţă de anul 2018, PIB-ul va creşte de la 1022 de miliarde la 1031 de miliarde. Creşterea economică estimată va fi de 5.5%, iar Produsul Intern Brut pe cap de locuitor va atinge 11.233 euro. Asta se concretizează într-un salariu mediu net de 3085 lei, în creştere cu 1,1% faţă de 2018”.

Deputatul PSD susţine că potrivit aceleiaşi surse, PIB-ul în euro aferent acestui an este de 217,5 miliarde de euro faţă de PIB-ul anului 2018 care a fost de 203,05 miliarde de euro. În opinia sa, campania negativă a opoziţiei se loveşte de o realitate simplă: românii au avut mai mulţi bani în buzunare, iar asta s-a reflectat şi se va reflecta şi în 2019 în creşterea nivelului de trai:

„Eurostat a constatat că România a avut un avans economic faţă de celelalte ţări din UE de 9,3%. Creşterea s-a reflectat în comerţul cu amănuntul, care a avut o evoluţie ascendentă. Românii au avut mai mulţi bani în buzunare şi au putut investi în confort, în vacanţe sau în achiziţia de maşini. Această realitate, cred eu, este cartea noastră de vizită. Noi vorbim despre lucruri palpabile”, a mai spus deputatul Muşoiu.

Publicitate electorală


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.



Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare