Inițializează o căutare

Pro România

Dreptul de a fi om

Sunt un om comun, fără excentricităţi, fără prea multe vicii, un om ce se pierde în anonimatul oricărei străzi, exact ca-n ordinary people...

Până mai ieri umblam oarecum cocoşată, nu de vreo ruşine personală sau de vreo afecţiune, ci de grijile care atârnau greu pe umerii unei mame singure, trecute de prima tinereţe şi care răzbea cu sacrificii să crească o adolescentă foarte bună. Nu se poate spune că nu mi-a plăcut şcoala sau că nu îmi fac datoria faţă de societate, dar...asistent medical de cabinet şcolar fiind, mă descurcasem la limită cu un salariu care mă obliga să mai amân din facturi. Unele chiar le-am pierdut de pe trasee şi m-am pricopsit cu o executare silită, viaţa nu e chiar roz, ci are şi o parte bună. Nu de puţine ori mi-am pus întrebarea: oare cât o să mai pot rezista aşa?

Într-o bună zi, viaţa mea s-a răsucit la 180 de grade. Se tot vorbea la televizor că în domeniul medical se vor dubla salariile, însă noi nu mai aveam nici bonuri de masă ca alte sectoare şi m-am gândit sceptic că nu despre noi este vorba...nu despre asistente de cabinet şcolar şi totuşi...am fost chemată de angajator să semnez decizia de majorare salarială. O să spuneţi că sunt mincinoasă, sau spun asta doar ca să dea bine, dar nici atunci nu am fost convinsă!

Aveam atâta nevoie de acei bani încât mi-a fost frică şi să sper!

În ziua când pe carduri ne-au fost virate primele salarii majorate am luat-o pe fiica mea cu mine de parcă mi-ar fi fost frică să duc singură o dezamăgire. I-am numărat mândră şi stăteam pe o bancă în parc şi zâmbeam una la alta.

Acum...aveam bani pentru naveta fetei, pentru dentist, pentru biletul de tren să meargă în vacanţă la sora mea, pentru facturi, pentru...

Dintr-o dată nimic nu mi se mai părea imposibil de realizat! O clipă am zis că este legea compensaţiei pentru că în urmă cu nişte ani am albit într-o noapte când mi s-a redus salariul cu 25%, însă am şi rata la bancă. Apoi ne-am bucurat deplin! Prima extravaganţă...au fost nişte cărţi! Plătisem tot şi ne mai rămăseseră bani! Puteam respira altfel. Apoi încet, încet au dispărut insomniile...şi atacurile de panică...Apoi într-o bună zi am sesizat că parcă nu mai merg atât de cocoşată, m-am simţit sătulă când am putut ajuta şi eu un om sărman nu la fel de norocos ca mine...

Într-o altă zi mi-am luat o vopsea de păr cu care am ascuns vederii ceea ce mi-au făcut alţii!

Pe ei i-am iertat, dar nu îi vreau înapoi!

Marin Paula, 
Asistent medical, 
Şcoala Gimnazială ”Spiru Haret” nr. 2 Ţăndărei

Articol comandat de Partidul Social Democrat


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.



Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare