Un american vrea să modernizeze un autobuz vechi cumpărat din Feteşti

Al Barry, un pasionat de vehicule neconvenţionale din New Jersey, Statele Unite, visează să transforme un autobuz românesc ruginit cumpărat din Feteşti într-o atracţie a expoziţiilor auto. 


„L-am ridicat azi. Multe veşti bune şi rele. Vestea proastă este că cei de la Wellenius Wilhensen mi-au lovit autobuzul şi au spart geamul de pe partea şoferului. Am ieşit din port şi după o oră (în care am ratat intrarea şi am ajuns în Jersey, unde nu există multe locuri în care poţi întoarce un asemenea mastodont), am ajuns pe Rte3 şi mi-a bubuit radiatorul. Am fost tractat. Vestea bună este că am găsit un magazin, unde băieţii l-au reparat, astfel încât am reuşit să mă repun pe picioare. Din păcate, era prea întuneric şi eu eram prea obosit. Am ajuns în final acasă, după o călătorie de şase luni, care a început în Feteşti, România”, a scris americanul pe o reţea de socializare, unde a şi adăugat mai multe poze cu achiziţia sa.

Chiar dacă i-a bubuit radiatorul de la primii kilometri făcuţi pe pământ american, Al Barry nu se descurajează şi intenţionează să-l repare.

Mai mulţi feteşteni i-au descoperit postarea bărbatului şi s-au lăsat cuprinşi de nostalgie. Se pare că autobuzul a circulat chiar până în anul 2015!

„Am copilărit pe acest autobuz! O. I., nea Costel, cum îl cunosc unii, tatăl meu, a ieşit la pensie de pe acest autobuz. Mai mult, am făcut şcoala de şoferi, categoria D, pe această maşină. Mă bucur să văd că mai circulă şi azi!”, a comentat un internaut. „Parcă se aud şi acum manelele din spatele lui, care cântau în fiecare dimineaţă”, a mai scris un altul.

Elena Georgescu
© Jurnalul de Ialomița 2016-2018