Inițializează o căutare

SAMGPL

Tinerii din cartierul slobozean Gării Noi au cerut străzi asfaltate şi li s-a dat o groapă în prag de iarnă

Cum „Groapa lui Stoica”, patentată de fosta administraţie publică, este astupată, aveam nevoie de una nouă! Şi ce loc mai bun s-o realizezi decât Cartierul Gării Noi? Deşi poţi jura că pe acolo va trece în curând un metrou, este vorba de fapt despre o lucrare de asfaltare începută fără cap în prag de iarnă. Dar, nu-i bai! Tinerii de acolo sunt obişnuiţi cu noroiul şi cu dezinteresul autorităţilor...

Strada Walter Mărăcineanu // Cartierul Gării Noi
 Graba strică...

... străzile şi aşa inexistente în cartierul de tineri. La începutul lunii noiembrie, printr-o postare pe Facebook, Primăria Municipiului Slobozia, motivată, probabil, de temperaturile ridicate, anunţa demararea lucrărilor de realizare a infrastructurii rutiere în cartierul Gării Noi, în prima etapă pe strada Walter Mărăcineanu şi Bulevardul 24 Ianuarie 1859.

Lucrările propriu-zise au debutat pe 12 noiembrie a.c. cu decopertarea stratului rutier existent (format din piatră şi pământ) până la o adâncime de circa 70 de centimetri şi pe o lăţime din 7 metri. Decopertarea a fost dusă la bun sfârşit pe strada Walter Mărăcineanu, însă vremea rea ce avea să vină l-a îndepărtat pe constructor de pe şantier, iar lucrarea a stagnat pentru un moment, dacă nu chiar pentru următoarele trei-patru luni de zile.

Acum, cei ce locuiesc pe strada Walter Mărăcineanu se văd nevoiţi să-şi croiască drum către case prin noroaie, despre accesul cu autoturismele neputând fi vorba.

Cel mai probabil, municipalitatea va decide în cele din urmă să astupe uriaşa groapă cu noi straturi de piatră, pentru că nu vedem cum va reuşi executantul să asfalteze vreo stradă până în primăvară. Bine... n-ar fi singurele străzi din Slobozia asfaltate pe ploaie.

Chiar suntem curioşi cine a considerat că este o idee bună să începi să asfaltezi străzi la jumătatea lunii noiembrie.

Andrei Banu


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare