Inițializează o căutare

SAMGPL

Liberalii ialomiţeni, strâns uniţi în jurul conducătorilor iubiţi

Liberalii ialomiţeni s-au mobilizat sâmbăta trecută în vederea participării la Conferinţa Naţională a partidului, găzduită de Palatul Parlamentului. Pentru Lucian Tudorache, primarul comunei Coşereni, experienţa a fost una diferită de cele prilejuite de precedentele întâlniri cu conducerea centrală. Asta, pentru că, după cum ne-a mărturisit, a simţit că atât de des invocatele diferenţe doctrinare dintre cele două aripi ale partidului au dispărut: „Mi s-a părut, şi nu sunt singurul, că partidul are, în sfârşit, o voce unică şi o direcţie clară. E pentru prima oară când am simţit că disensiunile din interiorul partidului nu au mai fost pe primul plan”, spune primarul Coşereniului. Iar asta i se datorează şi lui Ludovic Orban, a cărui experienţă în plan politic, dublată de tact îl recomandă ca port-drapel al luptei cu PSD, formaţiune politică pe care Tudorache o califică drept „Partidul-mamut”.

Opinia edilului de la Coşereni este împărtăşită şi de Ion Mihai, primarul liberal al comunei Gheorghe Doja. Acesta ne-a mărturisit că s-a întors de la Conferinţa Naţională a PNL cu un gând bun şi o impresie pe măsură. Iar „starea de bine” i-a fost provocată de preşedintele Klaus Iohannis care „a reuşit să dea, în sfârşit, o direcţie clară unui partid care o luase cam razna”.

În ceea ce priveşte abilitatea lui Ludovic Orban de a menţine partidul unit, Ion Mihai consideră că acesta „va trebui să aibă înţelepciunea de a se situa la distanţă egală de cele două „facţiuni” din partid. Şi să înţeleagă că trebuie să fie lider de echipă, pentru că „de unul singur nu ajungi departe în războiul politic cu Puterea”.

Pe agenda întâlnirii de la Bucureşti s-a aflat, printre altele, stabilirea criteriilor de integritate în perspectiva alegerilor europarlamentare de anul viitor.

Din delegaţia organizaţiei judeţene Ialomiţa a Partidului Naţional Liberal la Conferinţa Naţională a partidului au mai făcut parte şi Nicu Cristea, primarul comunei Roşiori, Adrian Vasile, primarul Andrăşeştiului, şi cel al comunei Bărbuleşti, Dumitru Bacriţă. Alături de primari s-au aflat Luminiţa Barcari, fostul inspector general şcolar, consilierii judeţeni Sorin Fuerea, Doina Vasilescu şi Alex Balov, liderul organizaţiei Ialomiţa a Tineretului Naţional Liberal.

Robert-Viorel Dincă

Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare