Ultimul val de concedieri la Combinatul Chimic Amonil

Conducerea Chemgas, societatea care administrează Combinatul Chimic de la Slobozia, a notificat Sindicatul salariaţilor şi A.J.O.F.M. Ialomiţa în legătură cu intenţia de concediere a unui număr de aproape 600 de salariaţi din cei 700 rămaşi la această oră la dispoziţia societăţii. Conform liderului de sindicat Octavian Ciobanu, singurul câştig al viitorilor foşti angajaţi, obţinut în urma negocierilor purtate în ultima perioadă, a fost acela că în perioada de preaviz salariaţii vizaţi de măsura concedierii să poată rămâne acasă şi să-şi caute alternative pentru viitoarele joburi.


Odată cu finalizarea acestei etape a procesului de concediere, numărul de persoane rămase în activitate în cadrul societăţii va fi de aproximativ 100, în special salariaţi care vor asigura în continuare paza în incinta combinatului.

Problemele Amonil au început în 2009, pe fondul crizei economice care a afectat piaţa europeană şi s-au acutizat în timp, ducând la concedieri colective succesive şi la întreruperi repetate ale activităţii. La această oră activitatea este sistată şi este în curs de aplicare un plan de reorganizare a societăţii, plan avizat deja de judecătorul sindic. Datoriile combinatului se ridică la aproximativ 26.000.000 de lei şi, conform planului de reorganizare asumat, compania care administrează combinatul ar trebui, printre altele, să închirieze către Chemgas Holding Corporation, centrala de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare. Pe de altă parte, Chemgas Holding, parte a grupului de firme Inter-Agro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, a intrat în insolvenţă în luna iunie a anului trecut, atunci când a fost demarat şi ultimul proces de concediere colectivă.

Printre creditorii Chemgas Holding se numără şi Primăria Slobozia, care a intentat un proces prin care solicită intrarea în faliment a societăţii. Administratorul judiciar a contestat, însă, decizia instanţei, următorul termen pentru judecarea apelului înaintat fiind pe data de 10 mai.

Robert-Viorel Dincă
© Jurnalul de Ialomița 2016-2018