Apicultorii ialomițeni nu se înghesuie la subvenții

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a încheiat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), peste 2.100 de contracte de finanţare care au ca obiect investiţiile în domeniul apicol.



Valoarea totală a contractelor de finanţare este la nivel naţional de 47,86 milioane de euro. Din statisticile instituţiei rezultă că până la această oră s-au efectuat plăţi în cuantum de aproape 36 de milioane de euro către beneficiarii proiectelor din sectorul apicol prezent, AFIR a efectuat plăţi de 35,5 milioane de euro beneficiarilor proiectelor din apicultură.

Cele mai multe investiţii apicole au fost finanţate prin intermediul submăsurii 6.3 (Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici), pentru care AFIR a semnat 1.502 decizii de finanţare în valoare de 22,5 milioane de euro.

De asemenea, prin submăsura 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri), AFIR a încheiat 600 de contracte de finanţare cu o valoare de peste 24 de milioane de euro.

Restul proiectelor au fost contractate prin intermediul submăsurilor 4.1 (Investiţii în exploataţii agricole) şi 4.2 (Sprijin pentru investiţii în prelucrarea, comercializarea şi/sau dezvoltarea de produse agricole) cu o valoare cumulată de aproximativ 1,3 milioane de euro.

Deşi, teoretic, judeţul Ialomiţa are, dat fiind specificul, potenţial pentru dezvoltarea acestui sector, din datele centralizate la nivelul Agenţiei Judeţene pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale au fost primite un număr de numai 83 de cereri de finanţare, aprobate în totalitate. Valoarea totală a plăţilor efectuate către ,,stupari” a fost de 645.000 de euro.

Robert-Viorel Dincă
© Jurnalul de Ialomița 2016-2018