Mai mulţi medici de familie din Ialomiţa au protestat în faţa Casei de Asigurări de Sănătate

Nemulţumirile par a fi, în principal, birocraţia, indiferenţa faţă de finanţarea sectorului de medicină familială şi respectarea anumitor drepturi constituţionale.

Lista obligaţiilor medicilor de familie, mult mai lungă decât cea a drepturilor...

...susţine Mihai Lungu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Ialomiţa. O nemulţumire concretă a medicilor din această categorie mai este aceea că, niciodată, nu au un cuvânt de spus în privinţa contractului-cadru pe care-l semnează.

„Dacă doleanţele noastre nu vor fi ascultate, ne vom întâlni, pe 15 noiembrie, la Bucureşti, cu medici de familie din toată ţara. Sper ca după momentul ăsta, cei care ne decid soarta să analizeze lucrurile şi să vină cu propuneri concrete, dar mai ales să ne asculte. Anul acesta, nici măcar nu ne-au ascultat. Ne-au chemat la consultări pe noul contract-cadru, contract care, fie vorba între noi, se copiază de la un an la altul, nu se aduce nici un beneficiu real, poate doar al lor. Ne-au chemat, chipurile, doar ca să nu spunem că nu am fost chemaţi. Le-am spus ce trebuie făcut pentru a îmbunătăţi contractul, pentru că este un contract între două părţi şi trebuie negociat de ambele părţi, dar nu s-a ţinut cont de nici o doaleanţă. Lucrurile astea de doi lei, făcute doar de faţadă, nu folosesc nimănui. Am cerut, de exemplu, să avem dreptul la odihnă. Noi, medicii de familie, ca să avem concediu, trebuie să găsim înlocuitor. În 11 ani am avut două concedii medicale, dintre care unul când m-am însurat, şi nu mai mare de două săptămâni. Există un cadru legal, prin care toţi oamenii care muncesc au dreptul la odihnă. Noi nu întrunim lucrul ăla. În altă ordine de idei, dacă vă uitaţi pe un contract cadru, obligaţiile, dar şi sancţiunile, sunt trecute în ordine alfabetică, de la A la Z, apoi cu A1, A2, iar la drepturile noastre, sunt de la A la E sau F. În al treilea rând şi poate cel mai important, este dreptul la negociere. Nu avem dreptul de a negocia un contract, ceea ce mi se pare extraordinar de trist. Contractele sunt impuse, ne vin inclusiv cu banii gata scrişi, aşa că ori semnăm, ori plecăm din ţară. Şi se pare că şi de-aia pleacă lumea din ţară. Nu neapărat din cauza banilor, ci de condiţiile astea heirupiste impuse de-a lungul timpului”, a susţinut preşedintele AMF Ialomiţa

Totodată, acesta consideră că la mijloc nu este vorba despre nici un interes, punând totul pe baza ignoranţei celor care au putere de decizie: „Nu cred că sunt interese obscure, ci doar ignoranţa celor care ne conduc. Ei se gândesc, cred, la faptul că nu avem alternativă, doar să semnăm contractul pe care ni-l impun, nu pe care îl negociem”.

Autor: Andrei Banu
© Jurnalul de Ialomița 2016-2018