Inițializează o căutare

SAMGPL

Un subofițer BCCO a făcut ani de zile afaceri prin intermediul cumnatului său

De la începutul lunii în curs, pe data de 1 august a.c. mai exact, mai multe cadre ale Brigăzii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate (BCCO) Ialomiţa au ieşit la pensie. Printre aceştia se află şi subofiţerul Dan Nacu care, în perioada în care a fost activ, a înşelat un afacerist din oraşul Ţăndărei.

În trecut, Dan Nacu a lucrat şi în cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare (TF) Ialomiţa. Încă de atunci, acesta a pus ochii pe o clădire a CFR-ului situată în zona podului de cale ferată din Ţăndărei. Ulterior, acesta a achiziţionat clădirea, însă nu şi terenul pe care era amplasată construcţia.

La câţiva ani de zile după ce a intrat în posesia clădirii, Dan Nacu a cunoscut un afacerist pe care l-a convins să-i vândă atât clădirea, cât şi terenul. Atunci, fostul ofiţer BCCO a primit un avans de 20 de mii de lei din partea afaceristului, restul banilor urmând să-l primească atunci când va obţine cartea funciară.

La un moment dat, afaceristul a mers la primărie pentru a vedea ce se petrece cu viitorul său imobil şi de ce nu se poate finaliza tranzacţia. Un funcţionar din primărie l-a înştiinţat că nu poate intra în posesia terenului, dat fiind faptul că nu-i aparţine lui Dan Nacu.

De atunci şi până mai zilele trecute, afaceristul i-a cerut fostului subofiţer, în mod repetat, avansul, însă acest lucru nu s-a întâmplat, poliţistul obişnuind de fiecare dată să-l ducă de nas.

Mai mult decât atât, în urmă cu aproximativ o lună de zile. Dan Nacu a vândut încă o dată clădirea respectivă, cu o chitanţă scrisă de mână, unui ţigan din Ţăndărei.

Săptămâna aceasta, omul de afaceri păcălit va depune o plângere pentru înşelăciune la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, pe numele lui Dan Nacu.

Cum au fost posibile escrocheriile?

Mulţi s-au întrebat de ce respectiva clădire nu apărea în declaraţia de avere a lui Dan Nacu. Potrivit unor surse, actele imobilului nu erau tocmai în regulă, iar licitaţia pentru vânzarea clădirii ar fi fost trucată. Astfel, subofiţerul a trecut totul pe numele cumnatului său. De altfel, potrivit aceloraşi surse, se pare că toate afacerile lui Dan Nacu erau făcute tot prin intermediului cumnatului, dat fiind faptul că fostul poliţist BCCO era luat în vizor de superiorii săi. Mai mult decât atât, pentru a masca totul, între Nacu Dan şi cumnatul său nu a existat niciodată vreo întâlnire în spaţiul public.

Vom reveni cu detalii după ce subofiţerul trecut în rezervă va fi chemat la parchet pentru a oferi declaraţii.

Nicuşor Dinu


Toate informaţiile publicate pe acest site de către administrator/webmaster sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.


Lăptăria cu caimac
Polaris


Comentarii prin Facebook
Citește Condițiile de utilizare